18 Martie 2020
Decizia Agenţiei de Mediu privind efectuarea evaluării impactului asupra mediului a proiectului SACET-2

Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii aduce la cunoştinţa publicului Decizia Agenţiei de Mediu privind efectuarea evaluării impactului asupra mediului a proiectului SACET-2.

Urmare a solicitării UCIPE, nr. 04/2-62 din 24.02.2020, adresate Agenţiei de Mediu, privind efectuarea evaluării prealabile a impactului asupra mediului pentru activitatea planificată ,,Optimizarea sistemului de alimentare centralizat cu energie termica-2", beneficiar SA ,,Termoelectrica", Agenţia de Mediu a Republicii Moldova, în baza prevederilor Legii nr. 86 din 29 mai 2014 privind evaluarea impactului asupra mediului şi Ghidului cu privire la executarea procedurilor privind evaluarea impactului asupra mediului, aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului nr. 1 din 04.01.2019, a altor acte normative speciale, care prevăd respectarea şi implementarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în conformitate cu legislația Republicii Moldova, a emis Decizia privind efectuarea evaluarii impactului asupra mediului a proiectului SACET-2.

Textul Deciziei poate fi descărcat aici.