30 Martie 2024
A fost oferit accesul în teren pentru începerea lucrărilor de construcție a Liniei Electrice Aeriene Vulcănești-Chișinău

Încep lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești – Chișinău. Contractorul a primit accesul în teren pentru demararea lucrărilor, iar din data de 8 aprilie curent vor începe săpăturile de fundație în primele 3 localități din sudul țării, satele Congaz, Congazcicul de sus, Dezghingea.

“Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace, care reprezintă un punct de cotitură între două etape – o Moldovă vulnerabilă în fața celor care pot închide gazul sau lumina după propriul plac și o Moldovă independentă și liberă să aleagă de unde cumpără energie electrică, la cel mai bun preț și fără presiunea șantajului politic din afară”, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia SANDU.

În context, ministrul energiei, Victor Parlicov, a subliniat faptul că interconexiunile fizice cu România și, respectiv, cu sistemul energetic european înseamnă securitate energetică și aprovizionare sigură cu energie electrică a țării: „Pentru a ne integra în piața europeană a energiei, ne mai propunem alte 3 noi proiecte la care muncim și pe care le avem pe agenda priorităților - sunt 3 linii noi de înaltă tensiune: Strășeni – Gutinaș, Bălți -Suceava și Vulcănești – Arciz”.

Totodată, directorul Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu, a menționat că linia electrica Vulcănești - Chișinău va cuprinde circa 500 de piloni, poziționați la o distanță și înălțime sigură pentru oameni și localități: „Greutatea integrală a liniei va fi practic similară cu cea a Turnului Eiffel - circa 10 mii de tone, iar capacitatea noii linii va fi de circa 500 MW, o putere ce ar putea asigura circa 50% din consumul de energie electrică a țării în perioada cu sarcină maximă”.

De cealaltă parte directorul ÎS Moldelectrica, Sergiu APARATU, a menționat că proiectul este unul important pentru facilitarea sistemului electroenergetic național, aducând un aport considerabil la dezvoltarea piețelor de energie electrică în regiune, cât și la accelerarea procesului de integrare Europeană a sistemului electroenergetic de transport a energiei electrice.

Noua Linie Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV va intersecta raioanele Taraclia, Cahul, Leova, Cimișlia, Hâncești, Ialoveni; UTA Găgăuzia și comuna Băcioi, Chișinău. Lucrările sunt parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic și se încadrează în măsurile urgente ale Guvernului și Ministerului Energiei, orientate spre asigurarea securității energetice. Valoarea proiectului este de 61 mln. Euro, dintre care circa 27 de mln. Euro sunt pentru construcția Liniei. Proiectul este finanțat de Asociația Internațională de Dezvoltare, grupul Băncii Mondiale.