12 Aprilie 2024
Producători de echipamente și companii energetice din mai multe țări au fost informați despre proiectul construcției unor noi centrale de cogenerare în Republica Moldova

Reprezentanții mai multor companii din domeniul energetic, inclusiv producători de motoare cu ardere internă pentru centrale electrice din mai multe țări au fost informați despre potențialul de dezvoltare a proiectelor în infrastructura de producere a energiei termice și electrice în Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat în contextul intenției de repetare a procedurii de licitație pentru construcția unor noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență, cu o capacitate electrică totală de aproximativ 55 MW, în cadrul Termoelectrica S.A.

Sesiunea de informare cu potențialii ofertanți a fost organizată în perioada 11-12 aprilie curent de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), în parteneriat cu Termoelectrica S.A. și a avut drept scop informarea companiilor despre procedura de licitație menționată și creșterea potențialului de atragere a experienței și expertizei internaționale în domeniul infrastructurii de producere a energiei termice și electrice.

Potrivit directorului UCIPE, Ruslan Surugiu, modernizarea infrastructurii de producere a energiei termice și electrice este unul dintre obiectivele statului pentru a mări capacitatea de producere internă de energie, dar și asigurării securității energetice a țării. În acest context, pentru aplicarea celor mai bune practici internaționale în sector și atinge obiectivele propuse: “este important să avem cât mai multe companii și oferte competitive participante în cadrul noii proceduri de licitație pe care planificăm să o repetăm. Ne dorim să avem cele mai bune și inovatoare soluții cu care să putem interveni pentru a moderniza infrastructura energetică din cadrul Termoelectrica S.A.”

În context, directorul Termoelectrica S.A., Iurie Razlovan, a subliniat că infrastructura întreprinderii are o istorie care începe din anii ’50 și indiferent de eforturile depuse pentru menținerea și asigurarea mentenanței sistemului, vechimea instalațiilor își spune cuvântul. “Suntem în fața unei provocări când trebuie să modernizăm capacitățile interne de producere. Ne dorim echipamente de cea mai nouă generație, care va avea capacitatea de a furniza energie termică și electrică, la cel mai înalt randament posibil”.

Licitația privind “Instalarea unor centrale de cogenerare de înaltă eficiență la CT Vest și CET Sursa 3, și instalarea unor transformatoare electrice și instalații de distribuție (proiectare, furnizare, instalare)” este parte a celui de-al doilea Proiect de Îmbunătățire a Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică din Chișinău (PIESACET-2). Valoarea estimativă a pachetului investițional este de circa 81 milioane euro. Procedura de licitație urmează a fi repetată urmare neconformității ofertelor în primei proceduri de licitației.